De fapt, această zi și anul Reîntregirii îl cunoaștem cu toții – 1 DECEMBRIE 2018. Cu excepția socialiștilor lui Dodon, în această zi parlamentul poate declara că ne REÎNTREGIM printr-o simplă și asumată ridicare de mână. Ar fi, poate, ultimul gest responsabil al ”slugilor poporului” care au șansa să salveze aceste trei palme de pământ de dodonism și putinism.
Sper, nu ați uitat că Dodon a amenințat că va declanșa ample proteste în cazul în care pierde alegerile. El a demonstrat cum se face acest lucru.
Se află acum în repetiție generală. Căci, în timp ce duce butoaie cu vin pe la bisericile de pe muntele Athos, având dedicație în rusă, dar nu în română care este limba oficială a statului unde pretinde că este președinte, deși e parazit, tancurile din armata 14-e rusă de ocupație forțează râul Nistru, pregătindu-se să-l apere.
Dodon e laș prin definiție. El se va ascunde în bisericile lui Markel, iar ”ostașii ruși – eliberatori” îi vor ocroti pe conaționalii lor, aflați în R.M. Putin a promulgat și o asemenea lege. Noi, de fapt, am mai văzut asemenea ”opere” rusești în 1991, ele au continuat în Georgia și acum se desfășoară la scenă deschisă în Ucraina.
Dodon, deci, va proceda exact ca în Crimeea – va spune că aici poporul a făcut schimbarea democratică și alegerea în favoarea Uniunii Eurasiatice. Dodon cu asta s-a ocupat tot timpul.
Acum liderul PD, Plahotniuc, trebuie să demonstreze că nu a controlat procesul, că este pro-european așa după cum vrea să scrie în Constituție.
Firește, pe Putin nici vânt rece nu-l trece. Dacă nu-l are la mână pe Plahotniuc cu ”argumente forte” din anii guvernării Voronin, liderul PD ar trebui să procedeze așa după cum dorește liderul PSD din România: ne unim și punctum, deaorece uniți suntem mai puternici.
Ghimpu îi acordă lui Plahotniuc a doua șansă. El scrie pe contul său de FB: ”DE CE UNII CRED, CĂ VIAȚA LOR SE VA ÎNTINDE CÂT MAREA SAU CÂT OCEANUL; ȘI NU MAI CRED ÎN NIMIC DECÂT ÎN BANI ȘI PUTERE, TRĂDÂND, AMĂGIND, MANIPULÂND OAMENII ȘI CHIAR CUMPĂRÂNDU-I CA PE NIȘTE VITE LA IARMAROC (IERTATĂ SĂ-MI FIE COMPARAȚIA)…”
Președintele PL identifică și forța motrice, catalizatorul capabil să-l readucă pe dl Plahotniuc în matca românească din care se trage.
”CE FACE, ÎN ANUL CENTENARULUI, INTELECTUALITATEA, SCRIITORII, OAMENII DE ARTĂ, CLASA POLITICĂ, PRESA ȘI TINERETUL STUDIOS?”
Răspunsul e la vedere. Cei care vor să compromită mișcarea de eliberare națională acționează de mult timp. Ei și protestul din 26 august l-au programat înainte de Ziua Independenței pentru a pune în umbră o Mare Adunare Națională așa ca cea de acum 27 de ani când în Piață s-au adunat peste 100 de mii de oameni. Ei nu vor ca scriitorii, intelectualii de marcă să rostească de la tribună cuvântul UNIRE, iar dânșii să fie puși în situația de a-l repeta.
Ghimpu regretă această posibilă situație și lansează pentru prima dată un apel categoric, unicul posibil. El ne cheamă să reedităm gestul înaintașilor.
”…ÎN LOC SĂ FACEM ȘI NOI – ÎN ANUL CENTENARULUI – CEEA CE AU FĂCUT ÎNAINTAȘII NOȘTRI CU 100 DE ANI ÎN URMĂ, NOI, CEI DE AZI, DE PE AMBELE MALURI ALE PRUTULUI, NU ȘTIM CARE-I MAI MARE ȘI MAI TARE, CARE-I MAI BOGAT… SE ÎNTREC: CARE TRĂDEAZĂ MAI MULT ȘI MAI REPEDE, CARE POATE FURA MAI MULT…”
Ghimpu nu este un novice în politică. El a procedat astfel atunci când lighioanele de peste Nistru, aduse de către Dodon și Usatâi, Năstase și Sandu au lovit în el pentru faptul că a votat crearea unei guvernări care a asigurat parcursul european al R.M.
Ce a urmat după aceasta? Care este greșeala fatală pe care a comis-o PD, condus de Plahotniuc? El nu a renunțat la votul mixt, deși partenerii lor de coaliție, liberalii, au afirmat că trebuie să respectăm sugestiile Comisiei de la Veneția. Acum, iată, grație faptului că Năstase și Sandu dezmembrează dreapta unionistă proeuropeană, ajungem acolo unde ni s-a spus că vom fi – în îmbrățișarea de gheață a Kremlinului, cu Dodon pe un cal alb.
Deci, cum vom proceda în atare situație? Am scris și eu, au scris toți oamenii de bine, români basarabeni din tată în fiu. Ne unim. Ne iertăm și îl lăsăm pe Domnul să ne judece. Esențialul este, însă, să salvăm R.M. de dominația rusească.
”MAI AVEM O ȘANSĂ – ZIUA DE 1 DECEMBRIE!!!”, scrie Ghimpu. AR PUTEA FI ULTIMUL VOT DAT DE MINE ȘI DE COLEGII MEI LIBERALI, LA UN LOC CU DEPUTAȚII DEMOCRAȚI, CU CEI 15 FOȘTI DEPUTAȚI COMUNIȘTI ȘI CU CEI PLECAȚI DIN FRACȚIUNEA PLDM, ÎN NUMELE UNIRII, AȘA CUM AM FĂCUT-O PE DATA DE 20 IANUARIE, CÂND AM ACCEPTAT SĂ FORMĂM O MAJORITATE PARLAMENTARĂ, PENTRU A MENȚINE CURSUL EUROPEAN ȘI A EVITA O GUVERNARE PRO-RUSĂ.
P.S. BINECUVÂNTEAZĂ, DOAMNE, LIBERTATEA ȘI UNITATEA NEAMULUI ROMÂNESC PENTRU VECIE, INDIFERENT CU CINE O VOM FACE!!!”.
Ce a sugerat, de fapt, președintele PL? El a lansat un apel către românii basarabeni la unitate. Așa ca în 1991, nominal, deputații ar putea pune semnătura pentru Unire.
Interesant, și de data aceasta Năstase, Sandu și Usatâi vor înconjura parlamentul, salvându-l pe Dodon și făcându-l mai apoi președinte?
Ei nu au spus nimic deocamdată. Ar trebui să știe că Ghimpu are experiență de luptă politică. El s-a culcat, împreună cu Leonida Lari în fața tancurilor rusești ca acestea să nu intre în PMAN. Mai apoi, aduși de pseudo-români, în ea au ajuns Dodon și Usatâi, Ceban și Batrâncea.
Logica lucrurilor îi dictează Coordonatorului să acționeze decisiv dacă, bineînțeles, va avea curaj. Noi, toți, îi putem da o mare doză de curaj. Ghimpu a fost primul. El a adus o probă în plus că nu-l interesează nimic altceva decât Reîntregirea, unica noastră salvare de Siberiile de gheață.