Decizia biroului politic al PL de a-l desemna pe Valeriu Munteanu primar al Chișinăului în anul Centenarului Unirii este una asumată, ea înscriindu-se în preocuparea constantă a liberalilor de a reîntregi Țara.
Nu există dubii – cele două capitale românești vor cunoaște o apropiere totală în următorii ani, deoarece Valeriu Munteanu nu-i ca și Silvia Radu care a trântit-o la Iași, când se marcau 10 ani de la înfrățirea dintre cele două orașe: ”Chiar dacă acum suntem două state, nimeni nu poate nega legătura de sânge dintre noi”. Ce a vrut să spună, de fapt: Că sarcina ei ca și primăriță, numită ilegal constă în a nu admite ca românii basarabeni să mai aspire vreo dată la Unire.
Nu este un secret pentru nimeni că în aceste momente dificile din punct de vedere economic locul nostru este în UE și noi putem realiza obiectivul doar prin Unirea celor două state românești.
Aflarea Silviei Radu în două rânduri în România denotă cât de important este anume acest aspect în situația în care Uniunea Scriitorilor a semnat Declarația de Unire, Institutul de Filologie al Academiei de Științe a declarat că Actul Unirii nu a fost anulat nici de o guvernare.
Însuși Vlad Plahotniuc a estimat că nouă, atunci când ne aflam în cel mai negru coșmar financiar după furtul miliardului, România ne-a întins o mână de ajutor, acordându-ne un credit de 150 de milioane de EURO. Deci, românii basarabeni văd viitorul lor concret.
Valeriu Munteanu este convins că Unirea R.Molodva cu România este unica soluție izbăvitoare pentru românii basarabeni.
El afirmă că R. Moldova ”este și, din păcate, va rămâne la periferiile Europei, la propriu și la figurat, iar abisul dintre noi și cel mai apropiat stat al UE, frații noștri români, nemaivorbind de alte țări, se va accentua.”
Munteanu va convinge electoratul cu acest argument: ”În 1990 – 1991, îmi place să repet acest lucru, produsul intern brut pe cap de locuitor în România și R. Moldova era egal, acum disparitatea este de 5 la 1, în favoarea României. Fiecare cetățean al României trăiește de 5 ori mai bine decât în RM. Sper că acest argument economic să fie unul plauzibil sau unul suficient pentru cei care nu au năzuințe naturale pentru Unire. Altfel, se va schimba un conducător atotputernic cu altul, o dictatură cu alta, vom hăuli în continuare între est și vest… lucrurile nu se vor schimba, din păcate fundamental, iar copiii noștri o să fie supărați pe noi că nu am luat decizii îndrăznețe și nu am luptat pentru ca să le schimbăm viitorul.”
Există niște băieței focoși, ieșiți de sub poala unui politruc care susțin că ”unionismul n-o să acopere gropile din drumuri, n-o să facă parcurile noastre mai practicabile și mai curate, n-o să facă viața noastră în acest oraș mai decentă, n-o să creeze locuri de muncă, n-o să atragă investiții”. Nu le dau numele de familie, deoarece și așa sunt împotmoliți în lupta lor cu regimul și nici până acum nu pot înțelege că doar Unirea-i va salva.
Nu cred că cineva va uita declarația lui Valeriu Munteanu, care după alegerile generale din 2014, în fața camerelor de luat vederi le-a spus lui Diacov și Streleț că fără un procuror din exterior în R.Moldova nu va fi niciodată regulă. Tot el a explicat de ce trebuie redus numărul de ministere, de ce hoții trebuie să stea la dubă, iar iepurii și vulpile, mistreții să nu mai fie o obsesie pentru hoții de toată mâna , cuibăriți prin ministere și departamente care de la o luni doar la vânătoare se gândesc. Din aceste rațiuni PD și PLDM nu au acceptat să facă o coaliție cu PL. L-au acceptat tacit pe Voronin. PL a mers, însă, înainte ferm convins în perspectiva europeană românească a R.Moldova.
De ce va fi primar Valeriu Munteanu? Fiindcă el știe, nu din auzite, cât de dulce este această pâine. Consideră că în actualele condiții primarilor care rezistă presiunilor trebuie să li se ridice monument. Îi respectă, fiindcă este fratele lor.
Într-un interviu de dată recentă el răspunde astfel la întrebarea dacă va fi un primar capabil să salveze Chișinăul de ciuma roșie: ”Eu am mai fost primar odată, încă la 26 ani. Cunosc cu exactitate această bucătărie, care nu se învață din cărți, care nu se citește în ziare și pe care nu poate să ți-o povestească nimeni. Văd acest lucru și simt acest lucru, mai ales în aceste zile în care Silvia Radu a fost înfierată în funcția de Primar. I-au conferit toate puterile pe care le are astăzi PDM, resurse umane, financiare și iată că nu se descurcă, pentru că nu cunoaște această bucătărie. Există o deosebire foarte mare între ceea ce înseamnă domeniul public și domeniul privat. Eu am fost întotdeauna ostaș și am servit cetățeanul RM din funcțiile pe care le-am avut, și atunci când am fost la Primăria Floreni, și atunci când am fost în Parlament timp de 6 ani, dar și un an și 10 luni cât am fost ministru. În continuare voi fi dedicat acelor imperative care vor apărea în fața mea.”