Извините, этот техт доступен только в “Română”. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Cât de dulce și frumoasă este limba ce o vorbim! Acest vers dintr-un cunoscut cântec popular îmi sună acum în minte, într-o zi, în care celebrăm Limba Română. Limba, care este călcată în picioare, rusificată și schimonosită de cei care nu doresc să o învețe și să o cunoască. Limba și graiul care ne leagă de rădăcinile românești pe care le avem cu toții. Dar în același timp, limba care este disprețuită de unii, care nu vor să recunoască națiunea din care provin și care vor să dezbine, dar și să distrugă suflul românesc din Republica Moldova.

Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții! Acest proverb descrie perfect situația în care ne aflăm. La aproape trei decenii de când am scăpat de alfabetul chirilic, care ne era impus de imperiul sovietic, mulți dintre locuitorii Republicii Moldova nu vor nici astăzi să se debaraseze de acele greșeli ale istoriei, prin care ne-a fost dat să trecem. Pentru a aduce limba română, aici, acasă, foarte mulți oameni au avut de suferit punând rezistență imperiului totalitar și promovând intens limba română. Iar unul dintre cei mai mari eroi a fost poetul Simion Ghimpu, care în ciuda represiunilor politicei a promovat deschis alfabetul latin, dar și limba română. Nu pot să nu recunosc eforturile depuse de regretatul Gheorghe Ghimpu, care în anul 1972 a fondat Frontul Național Patriotic din Basarabia și Bucovina de Nord. Cel care a vrut să reunească aceste fâșii de pământ, la patria mamă, România, iar oamenii din aceste ținuturi să fie declarați români, care vorbesc limba română. Chiar dacă a fost deținut politic, nu a renunțat la idealul său românesc.

Deși a fost mereu filat de KGB-ul rusesc și a fost la un pas de moarte, martirul limbii române, Dumitru Matcovschi nu a încetat nici pentru o clipă să dea glas acestui grai prin versurile ce le-a compus duetului Doina și Ion Aldea Teodorovici, sau altor interpreți celebri ce au cântat atât de frumos în limba română. Un al scriitor care a pus temeliile de dezvoltare a limbii române în stânga Prutului a fost și Nicolae Dabija. Prin intermediul revistei „Literatura și Arta” a promovat intens limba română, dar și pe cei care au servit-o. El a fost cel care a stat zile întregi în Piața Marii Adunări Naționale alături de zecile de mii de oameni, care au optat pentru revenirea la grafia latină, dar și scoaterea noastră de sub jugul sovietic.

Nu pot remarca curajul de care a dat dovadă și primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, care începând cu anul 2007 a denumit sărbătoarea „Limba Noastră”, în „Limba Noastră cea Română”. Pentru că, la aproape două decenii de la independență, cetățenii Republicii Moldova nu cunoșteau ce sărbătoresc. Nu mai vorbim că unii din ei nu conștientizează acest lucru nici până astăzi. Cea mai mare realizare pentru promovarea limbii române a fost dată de Partidul Liberal, din care mă simt onorat să fac parte. În anul 2013, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat că limba pe care o vorbim, dar și o scriem este cea română. Acest lucru a fost făcut în urma unei sesizări depuse de liderul PL, Mihai Ghimpu. Acesta este un moment de cotitură radicală în istoria acestui stat, rătăcit de secole de părinți și care în continuare caută acele poteci, care să ne ducă acasă.

Totuși, acum, la 27 de ani de când am revenit la limba română, cu ce ne-am ales. Care sunt succesele acestui popor? Pentru că și astăzi pe străzile din Chișinău mai găsim inscripții pe care scrie хлеб în loc de pâine sau одежда în loc de îmbrăcăminte. Astăzi, unii ca președintele Dodon sfidează tot ce este sfânt și declară pe unde poate că limba pe care o vorbim este cea moldovenească și nicidecum cea română. La fel putem auzi la colțuri de stradă cum se cântă, râde și chiar înjură în limba rusă. Pentru că nu există voință politică, ca această limbă, acest grai românesc să fie pronunțat cu voce tare, cu inimă deschisă, ca să ne mândrim că vorbim limba română.

Marele cronicar Dimitrie Cantemir în urmă cu trei secole scria: „...chiar dacă acest neam a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu același nume de români[...] Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacica, nici moldoveneasca, ci româneasca”. Așa că toți cei care vor să schimbe istoria și să ponegrească limba pe care o vorbim nu vor reuși, căci după cum spunea poetul Grigore Vieru, „Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o învețe și rusul. Din păcate, astăzi, limba română a ajuns subiect de polemici politice. Iar întrebarea vorbești limba română sau moldoveneasca, este echivalentă cu îți iubești sau nu mama? Așa că toate dezbaterile care se fac în jurul limbii române sunt expirate, iar noi suntem români ce vorbim limba română și punctum.