Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

(Română) Discurs la lansarea campaniei pentru semnarea Declarației de Unire cu România ( Iurie Chirinciuc)

29.09.2018
Share Button

Scumpii mei români, frați și surori!

A venit ora la care trebuie să punem punct deznădejdii și fricii de viitor. A venit ora să spunem un ”nu” categoric colectiv oamenilor mici care țin captivă R.M., dar și agenda ei europeană.
La al 27-lea an al Independenței suntem cel mai corupt și cel mai sărac stat din Europa. Zilnic suntem mințiți de pe ecranele televiziunilor lui Dodon și Plahotniuc că viitorul va fi în culori roz, cu salarii și pensii decente. Chiar mai mari decât în România. Auzim că ei nu-și asumă responsabilitatea pentru delictele comise în anii guvernării comuniste, în perioada furtului miliardului, deși o lume știe că au avut afaceri pe la spatele lui Voronin sau chiar în cârdășie cu fiul lui, Oleg.
Ei vor să ne convingă că Shor, cel care i-a mituit pe Dodon, pe Filat și Plahotniuc, este un bun patriot, iar Dorin Chirtoacă, primarul ales și demis ilegal de către justiția coruptă, aflată la cheremul lui Plahotniuc, este un penal. Asta se întâmplă din cauză că Dorin a declarat încă din primul an când a fost ales primar de Chișinău că UNIREA ESTE CALEA SPRE REGĂSIREA NOASTRĂ ÎN NEAMUL ȘI ȚARA SA ROMÂNEASCĂ.
Acesta e motivul pentru care regimul criminal vrea să-l bage în închisoare, sfidând decizia Consiliului Europei. Căci, la Strasbourg s-a spus răspicat, că Dorin nu trebuia demis din funcție fără o decizie de judecată.
Acum, după ce nici motanul Șurik nu mai poate fi adus ca probă în instanță, justiția trage de timp, aducând făptașii ca martori în proces, deși ei trebuiau atrași la răspundere.
De ce fac lucrul acesta? Fiindcă ei vor să ne amenințe că dacă vom continua să cerem Unirea, ne vor închide pe toți. Sau așa după cum declara Dodon ne vor alunga în România ca persoane indezirabile. Acestea sunt zilele pe care le vom trăi dacă nu alegem pe 24 februarie 2019 un corp de deputați care ar fi gata să voteze Unirea.
E culmea când în R.M. nu a avut loc barem o manifestare, organizată de autorități, manifestare care ar fi consacrată Centenarului Unirii. Îi vedem zilnic pe ecranele televiziunilor lor mincinoase doar pe cei plimbați în limuzine de șoferi pe care mai apoi îi fac miniștri.
Intră și ies pe ușile parlamentului, guvernului sau partidului cu un aer superior, păziți de zeci de bodyguarzi. Se consideră infinit de importanți, crezând că Rusia le va garanta statalitatea cu tancurile din armata 14-e rusă, staționată ilegal pe teritoriul nostru.
Ei nu văd că republicuța aceasta pe care au transformat-o în Vadul Hoțului este mult prea mică pentru planurile lor grandioase de a fura și a se înavuți. Ei deja au început să vândă cetățeni dictatorilor pentru a se îmbogăți. Ei au izolat R.M. pe plan internațional.
Odiosul binom a scos deja pistoalele lungi pe masă. Nu se mai ascunde de oameni. Nu au nici rușine, nici bun simț. Ei vor iarăși să mintă poporul ca să fie bun cu ei la vot. Ei vor să mintă iarăși occidentul, dar și România de la televiziunile lor că poporul îi iubește.
Stimați compatrioți nu mai putem răbda să trăim așa. Nu mai putem tolera să vedem zilnic pe scena absurdului cum aceștia se dau în gât pre limba lor, a bandiților si corupților, adunați în haite hămesite de putere, de sânge și bani.

Au pe mâna lor bugete de milioane, au palate, au limuzine de sute de mii de euro, au secretară, deși au muncit doar de câțiva ani la stat pe care săracii îl numesc statul lui Plahotniuc. Lor nu le pasă de Moldova care trebuie reîntregită ca să dispară ca stat al bandiților. Ei vor să o reconstruiască ca pe feuda lor, dar nu să guverneze pentru oamenii ei.
Priviți-i. Sunt îmbuibați de noi pe spinarea noastră. De ce nu suntem mândri de ei, dacă sunt creația noastră de la urnele de vot când au cumpărat cu 200 de lei, cu cartofi și macaroane, cu posturi, cu mascați și cu arme convingerile noastre?
Noi i-am făcut să se creadă mari. Noi i-am făcut figuri principale în cel mai prost film cu numele R.M. care se derulează de 27 de ani deși Declarația de Independenta trebuia transformata urgent, chiar de către primul parlament, într-o declarație de Unire.
În tragedia noastră, nu a lor, oamenii mici ai zilelor noastre ne râd în față, o fac pe milostivii cu fundațiile și magazinele lor, ne adorm cu teme false ”în somnul cel de moarte”.
Generațiile oamenilor mari de ieri, de la țărani la dascăli, medici și savanți, au frământat cu sângele, sudoarea si palmele lor crăpate pământul Basarabiei Romane. Iar pământul acesta, așa cum e lăsat de Dumnezeu nu-i mai rabdă pe oamenii mici ai zilelor noastre. Pământul acesta nu este al lor, ci al nostru, al românilor basarabeni. De ce îi mai răbdăm? Doar lucrurile nu au stat așa întotdeauna!
În pământul acesta mare si sfânt al nostru, odihnește un OM cu adevărat mare, care a scris în testamentu-i : ”Totul pentru țară, nimic pentru mine!” E vorba de regele Carol, care l-a lăsat pe nepotul său, Ferdinand, să unească toate pământurile țării.
Văd aici doi oameni – un unchi și un nepot care au luptat mereu pentru această cauză. E vorba de Mihai și Dorin care, de asemenea sunt gata să-și dea viața pentru țară, pentru neam. Prin tot ceea ce fac, ei arată că țin la un crez simplu, rămas testament de la înaintași: ”Totul pentru țară, nimic pentru mine”, contrar crezului celor mici care au alt scop în viață ”Nimic pentru țară, totul pentru mine”.
Avem create toate premisele pentru a ne Uni. Trebuie doar să ne călăuzim după prescripția biblică ”Nimic fără Dumnezeu” și să credem cu toată ființa că vom fi Uniți întru binele nostru și al întregii Europe.

Să scandăm, deci, toți, așa că să fim auziți de cei mici și nesățioși, să ne audă Bucureștii, Bruxellesul și Washingtonul: DOAMNE, DOAMNE, FĂ DREPTATE! ȚINE FRATE LÂNGĂ FRATE!”.

Share Button