Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

(Română) Avem pentru fiica noastră două moșteniri care trebuie să existe în orice familie de român

16.04.2020
Share Button

Daria, fiica noastră împlinește 9 ani. Am vrut să scriu ”anișori”, dar am privit-o cu luare aminte și am constatat că e deja la începuturile sale de personalitate care va duce, cu ajutoul Domnului, la bun început tot ce-am început eu împreună cu soția mea, Tamara.


Am făcut tot ce am putut ca să nu ducă lipsă de nimic, dar nu am făcut exces de zel, atunci când exagera. I-am explicat și a înțeles că trăim într-o realitate concretă, când lumea e nesigură și nu se știe ce se va întâmpla cu noi într-un an, doi sau trei.


Există două moșteniri sigure, veșnice pe care împreună cu soția mea i le oferim copilului nostru. O moștenire o reprezintă rădăcinile românești care trebuie să o țină strâns în acest pământ al țării. A doua moștenire sunt aripile nevăzute pe care i le creștem puternice ca să zboare cu ele în înaltul cerului , în alte țări, dar să-i ajungă întotdeauna puteri ca să revină la cuibul părintesc, unde va fi mereu așteptată, adorată.


Sunt fericit că la cei 9 ani pe care-i împlinește astăzi crește așa precum dorim noi – silitoare, bună la inimă, cu dragoste de carte. Îmi pare rău că, din cauza pandemiei nu ne vom putea întâlni cu neamurile ca s-o omagiem, iar ea nu se va putea duce la o înghețată cu elevii din clasa sa. Înțelege perfect situația creată. E un pic tristă, dar nu e disperată. Îmi privește chipul îngîndurat și mă îmbărbătează: ”Totul va fi bine, tată”.


O cred și o cuprind părintește cu inima mea, conștient fiind că dacă va fi nevoie îmi voi da viața pentru ea, după cum și Daria va fi gata să se jertfească pentru noi doi în caz de necesitate.



Invoc forțele divine să nu ne trimită asemenea încercări, permițându-i acestui bobocel de floare să prindă rădăcini adânci în pământul nostru străbun și să se înalțe semeț către soare.


La Mulți Ani, scumpa tatei și a mamei!


Aduc un sincer ”multumesc” tuturor celor care au fost impreuna cu noi la aniversarea de 9 ani a Dariei, fiica noastra, a mea si a Tamarei. Am urmarit si citit fericirea pe chipul copilului meu.


Trecut prin calvarul acestei interminabile tranzitii, am privit la fiica mea, dar am fost, in acelasi timp, alaturi de toti copiii neamului care nu au avut parte barem de o felicitare, sau au muncit cu ziua pentru ca seara, parintii sa-si aduca aminte ca baiatul lor sau fata au implinit 9 ani in aceasta zi. Pentru ei nici problema coronavirusului nu este un pericol.



Sunt sufleteste alaturi de ei si ii cuprind parinteste ca si pe fiica mea Daria, convins fiind ca doar impreuna vor duce cauza noastra mai departe, o cauza pe care noi, o putem rata din cauza faptul ca nu suntem Uniti.




Share Button