Astăzi se împlinesc 102 ani din ziua când, pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România. Astfel Basarabia a fost prima prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Eu, personal, am trăit momente speciale ale Unirii. Am întreprins încercări temerare de a sensibiliza românii de pretutindeni că în aceste momente grele pentru întreaga lume noi, intelectualii, avem sarcina de a mobiliza popuația către un singur scop – Unirea.

Îmi amintesc cu o legitimă mândrie de faptul că liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, s-a lansat în campania prezidențială la Iași, PL fiind primul partid care a trecut Prutul pentru a declara că șansa noastră de a ne simți oameni în adevăratul sens al cuvântulu rezidă în Unire.

Procentul celor care speră ca Unirea să ne aducă acasă, în sânul familiilor europene este mereu în creștere. Chiar dacă astăzi nu vom putea, din cauza resticrțiilor impuse de pandemie, să ne adunăm toți împreună, vom fi inimă lîngă inimă, îmbărbătându-ne în crezul că salvarea ne vine de la patria-mamă. 

E de datoria noastră, a românilor basarabeni să conștientizăm că pericolul înstrăinării noastre este real, că Dodon a încheiat un pact cu Putin. Alegerea lui penru a doua oară ca președinte și ambiția de  a obține un nou  mandat prin crearea unei hunte ne duc cu gândul la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

În această zi nu am o dedicație mai aleasă, un îndemn la lupta fără cruțare de sine pentru viitorul nostru românesc decât versurile lui Adrian Păunscu, născut în Basarabia.

Săracă soră basarabă, 
Tu, cea mai tristă dintre toate, 
Zadarnic mama te întreabă 
Dacă trăieşti în libertate. 

Tu ştii mai bine decât dânsa 
Ce s-a pierdut şi ce există, 
Singurătatea ei, prea plânsa, 
Pe tine te găseşte tristă. 

Tu, Basarabie română, 
Cu fierul roşu într-un cleşte, 
Mereu le-ai fost la îndemână 
Cu-o deportare în ruseşte. 

Mereu o dramă se petrece 
La un hotar al ţării noastre, 
E când prea cald, e când prea rece, 
Sunt două feluri de dezastre. 

Şi nu putem, măcar o vreme, 
S-alegem calea norocoasă 
Şi mama-n juru-i să ne cheme 
Şi toţi să ne găsim acasă. 

Să spunem: „Sărut mâna, mamă, 
Noi suntem cei ce te adoră 
Şi, de la cea din urmă vamă, 
Venim cu trista noastră soră.” 

Şi-n vremea asta, sora noastră 
Îşi duce lanţul mai departe, 
În chip de Daniil Sihastră 
Şi de bolnavă fără moarte. 

Căci sora noastră e bolnavă 
De-atâta temniţă străină, 
De-atâta crimă şi gâlceavă, 
De-atâta vină fără vină. 

Singurătăţile se cheamă 
Şi între ele se imploră: 
„Adună-ne la tine, mamă, 
Bine-ai venit acasă, soră.” 

Furată soră basarabă, 
Tu, cea mai sfântă dintre toate, 
Zadarnic mama te întreabă 
Dacă trăieşti în libertate”.