Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

(Română) E TIMPUL SĂ ÎNVĂȚAM LECȚIILE UKRAINEI

26.11.2018
Share Button

Astăzi, la orele 17 Rada din Ucraina va dezbate decretul semnat de președintele Ucrainei, Petro Poroșenko privind introducerea Legii Marțiale. Este pentru prima dată când Ucraina va cere susținerea UE, SUA, NATO pentru a pune capăt agresiunii rusești.
Incontestabil, forule legislativ suprem al Urainei va vota pentru introducerea Legii Marțiale și astfel va confirma, odată în plus, opțiunea Kievului pentru admiterea în NATO.
La noi, politica este făcută de Dodon care a aberat la Moscova despre neutralitate cu trupele de ocupație pe teritoriul R.Moldova. Ar fi bine să luăm exemplu de la Ucraina cu atât mai mult, cu cât ministerul rus de externe a apreciat acțiunea navelor ucrainene în Marea Neagră pe 25 noiembrie drept una „gândită meticulos, ca pe o provocare” menită să conducă la extinderea de către Occident a sancțiunilor împotriva Rusiei”.
Astăzi Consiliul de Securitate ONU, într-o ședință de urgență va da o notă negativă acțiunilor Rusiei împotriva Ucrainei. Asta deoarece navele ucrainene nu au încălcat granițele rusești, ci au intenționat să treacă prin strâmtoarea Kerci, în conformitate cu acordul internațional în vigoare.

Reacția ministerului de externe de la Chișinău a fost oportună, dar insuficientă. În dezbaterile publice noi trebuie să dăm o ripostă cuvenită intenției lui Dodon de a semna cu Rusia un Acord de parteneriat strategic . Mai mult, trebuie să remarcăm faptul că în momentele decisive adevărații patrioți se unesc, dar nu se izolează. Iulia Timoșenko, cu șanse reale de a fi președintele Ucrainei, va susține decretul președintelui Poroșenko. Vom avea astfel un exemplu concret de jertfire a interesului personal în numele interesului național. Sunt capabili politicienii pretins tineri din R.Moldova de a asigura continuitatea în procesul de înfăptuire firească a Unirii? Nici pe departe. În afară de liberali nimeni nu a criticat intenția lui Dodon de a suprima cursul de istorie a românilor din școli, de a-i interzice pe unioniști.
E timpul, deci să învățăm lecțiile Ucrainei și să ne învățăm a alege grâul de neghină. Un puternic front antidodonist, pro Unire poate fi creat chiar începând cu 1 decembrie, după Congresul PL. Important e să fim uniți și susținuți de către frații de peste Prut.

Share Button