Ieri, în cadrul unei emisiuni televizate, președintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat cu fermitate, din perspectiva alegerilor parlamentare viitoare, ceea ce nu vor să accepte pretinșii salvatori ai națiunii civice moldovenești împreună cu Dodon: PENTRU A REALIZA UNIREA, PL TREBUIE SĂ DEȚINĂ PÂRGHIILE PUTERII.
Moderatoarea care a declarat că este unionistă, a încercat să facă abstracție de lupta pentru grafie, pentru denumirea corectă a limbii, decretarea zilei de 28 iunie drept una a ocupației sovietice, etc. de către Ghimpu. Ea a spus că acestea sunt simboluri și că cineva din Țările Baltice i-a reproșat că în timp ce noi militam pentru acestea toate – ei au tăcut și au făcut.
Replica lui Ghimpu a venit imediat. A arătat că Țările Baltice nu s-au confruntat cu problema limbii, cu cea a identității, cu problema secesionismului. El a adus drept exemplu semnarea decretului privind ocupația sovietică. L-a elaborat în secret, știind că Filat și Lupu se vor opune.
Cu toate acestea, fiindcă a fost rugat să aducă exemple ”concrete”, a precizat că nu au acceptat circulația mijloacelor de transport cu numerele de înmatriculare transnistrene și recunoașterea diplomelor. Tot liberalii s-au opus adoptării legii vizând reeşalonarea, reducerea şi anularea la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului statului şi fondurilor de asigurări sociale. Acest sistem este aservit comenzilor politice, favorizează corupţia, deteriorează grav disciplina financiară şi bugetară şi conduce la scăderea capacităţii statului de a colecta veniturile;
Tot PL s-a opus alegerii lui Leancă în calitate de vicepreședinte al legislativului.
– Nu este la guvernare și, deci, nu poate fi una dintre figurile principale în stat! aceasta a fost obiecția fracțiunii PL.
Ghimpu a adus detalii despre furtul miliardului, specificând faptul că a informat corect presa. A fost de-a dreptul o bombă informația potrivit căreia Shor i-a promis saci cu bani doar să nu pronunțe numele lui de familie și să nu insiste ca să fie judecat și băgat în închisoare.
Cel mai important, însă, e faptul că Ghimpu a fost mesagerul R.MOldova la Bruxelles, unde s-a deplasat împreună cu Marian Lupu și a promis că R.Moldova va urma neabătut cursul european și va realiza reformele necesare.
Atunci, când fracțiunea PD a votat, împreună cu fracțiunea socialiștilor, inițiativa lui Dodon de modificare a sistemului de vot, l-a contactat pe Vlad Plahotniuc și l-a întrebat:
– Cum puteți să votați împreună cu ei fiind cu noi la guvernare?
Ghimpu a mărturisit că telefonează doar de două ori. Un telefon, dat pentru a treia oară, este deja un semnal că punțile sunt arse. Lui Plahotniuc i-a spus, ultima oară, că în R.M. domină corupția și fărădelegea. De atunci nu au mai discutat.
Și-a cumpărat cătușe pe care le ține la sediu. A declarat că el trebuie să fie reținut, dar să nu se procedeze la arestări ilegale ale colegilor săi. El a subliniat că atât în cazul lui Dorin Chirtoacă și al meu nu au existat probe și că arestul preventiv, așa după cum releva și ambasadorul UE reprezintă o încălcare flagrantă a drepturilor omului.
Fiindcă nu ne permite spațiul, să răspundem la întrebarea directă: ”De ce a fost invitat Mihai Ghimpu la o emisiune in cadrul căreia se fac dezvăluiri?”. Moderatoarea a avut drept sarcină ascunsă să îl treacă pe Mihai Ghimpu prin filtrele de integritate.
A avut suficientă inteligență să nu spună de unde-i vin întrebările. Vă asigur, atât Maia Sandu, cât și Andrei Năstase au urmărit cu sufletul la gură emisiunea. Deziluzia lor a fost mare.
Ghimpu a trecut testul de integritate în fața oamenilor. În cadrul discuției cu PL căreia i-au dat curs, ei trebuie să pornească de la aceste adevăruri.