Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

(Română) RAPORTUL DE ACTIVITATE Al OTPL UNGHENI PREZENTAT DE CĂTRE PREȘEDINTELE IUIRIE CHIRINCIUC

10.10.2018
Share Button

Stimați colegi!
Se împlinesc patru ani de când ne-am angajat împreună să deschidem o nouă cale pentru R.Moldova, calea Unirii cu țara-mamă, România. Am lansat acest amplu proiect de revenire în matca noastră românească pentru binele tuturor cetăţenilor. Au fost și mai sunt mulți dintre cei care n-au crezut în izbânda noastră, mai sunt mulți dintre cei care vor ca sistemul autoritar oligarhic să captureze definitiv cel de-al doilea stat românesc.
Datorită faptului că PL s-a opus revenirii la dictatură, am ajuns astăzi să semnăm într-un număr tot mai mare Declarația de Unire cu pârtia-mamă care reprezintă apogeul activității noastre la vârf, dar și peplan local.
Astăzi constatăm că patru ani de acţiuni, de perseverenţă şi muncă asiduă au dat rezultate. Regimul autoritar pleacă în istorie, Unirea este o realitate imediată, ea permițându-ne să creăm condiții reale ca statul R.Moldova, al oligarhilor și corupților, să dispară de pe harta lumii.
În ultimii 4 ani, românii basarabeni au fost supuși unor experienţe diabolice. Concentrarea puterii de stat în mâinile unei singure persoane, angajarea politică a instituţiilor statului, încălcarea flagrantă a drepturilor omului, suprimarea libertăţii presei – toate aceste anomalii, conjugate cu un sistem economic clientelar şi corupt, au constituit esenţa unui regim anacronic, certat cu valorile europene şi general-umane. Românii basarabeni au fost forţaţi să trăiască într-un stat închis, represiv şi umilitor.
În societatea noastră întotdeauna au existat oameni puternici care s-au opus regimului, oameni curajoşi care au conştientizat adevărul că sistemul autoritar trebuie să plece în istorie. Sarcina noastră, a tuturor, este ca acum să identificăm și să mergem împreună cu acești lideri, să-i mobilizăm spre acțiuni concrete, ele având un singur obiectiv – UNIREA.
Acest efort mobilizator nu le-a fost pe plac guvernanților. De îndată ce PL s-a retras de la guvernare, deoarece PD, PSRM și PPE au votat modificarea sistemului de vot, deși Comisia de la Veneția a recomandat să nu se procedeze la asemenea experimente riscante, s-a început o hărţuire fără precedent a membrilor PL atât din organizaţiile primare, cât şi din conducerea centrală. Primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă, eu am fost arestați și transformați în deținuși politici ai regimului pentru faptul că am arătat că BEM este furată, că PD vrea să înlocuiască prin așa-numitele reforme conducerea aleasă în mod democratic.
Acţiunile de defăimare şi denigrare la care s-a dedat justiția, organele de forță au provocat revolta societăţii şi a comunităţii internaţionale. Astăzi vreau să vă mulţumesc pentru faptul că ați rezistat, ași luptat și luptați, demonstrând că suntem o forţă de neînvins, ați crezut că Adevărul întotdeauna va învinge Minciuna.
Precum știți cu toții, am fost ales președinte al OT Ungheni după o cruntă trădare. Practic, am început munca de la zero. Actualmente avem 26 de organizații locale în 33 de localități ale raionului. Liberalii au avut un cuvânt greu de spus în formarea organelor de conducere ale raionului Ungheni. Avem trei consilieri raionali care au înclinat balanța în favoarea schimbării. Unul dintre ei Brânza Alexandru este vice președinte al raionului în problemele economice și dezvoltare.
Sarcina noastră în următoarea campanie parlamentară, dar și locală va consta în depunerea unei munci serioase de selectare a adepților Unirii, de identificare a celor care au capacitatea de a explica oamenilor avantajele Unirii, efectele ei imediate care vor ridica standardele de viață ale omului simplu, îl vor convinge că viitorul nostru comun poate fi construit doar în baza valorilor democratice românești.
Localitățile raionului au fost printre primele care s-au angajat în procesul de semnare a Declarațiilor de Unire. Printre ele aș numi comunele Hîrcesti,Măgurele,Sinești,Rădenii Vechi,Bumbăta,Sculeni, care au stabilit legături pe plan local, efectuează un larg schimb de experiență în ceea ce privește modernizarea economiei și crearea locurilor de muncă cu frații noștri de peste Prut. În urma acestei munci procentul investițiilor românești în economia raionul a atins cifra de peste 5 mln. Euro.Au fost reparate 17 Grădinițe în în valoare de peste 4 mln. lei.Convingerea mea fermă e că anume prin consolidarea acestor legături economice vom reuși să ne integrăm în spațiul românesc.
Astfel, am elaborat și promovat
proiectul de aprovizionare cu apă și crearea rețelei de canalizare a localităților de pe malul Prutului. În curând primele localități vor fi conectate la rețea.
În calitatea mea de ministru al transporturilor am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a include localitățile raionului într-un proiect amplu de construcție a drumurilor locale, finanțat de Banca Mondială. Astfel au fost edificate arterelor de circulație locală Cornești -Sinești-Cornova și Pârlița-Seliște.
Nu poți năzui spre Unire fără edificarea infrastructurii acesteia. Am avut deplina înțelegere a acestui adevăr și am promovat construcția podului de peste Prut în regiunea satului Zagarancea. Va fi cel mai mare pod de peste Prut în patru benzi.

Proiectul este realizat dintr-un grant al Consiliului Europei. Vreau să subliniez, de asemenea importanța reparației traseului Chișinău –Ungheni, precum și deschiderea liniei de cale ferată pe care circulă trenul Unirea care deja ajunge de la Chișinău la Iași. E trenul care a dus echipa noastră la festivitatea de lansare a președintelui PL, Mihai Ghimpu în campania prezidențială al cărei slogan, precum bine știți a fost – UNIȚI PENTRU UNIRE.
Firește, nu poți aborda problema Unirii fără a cunoaște istoria neamului. Am eternizat memoria compatrioților noștri, deportați în lagărele de muncă din Siberia. Am dezvelit în zece localități monumente ale victimelor regimului totalitar comunist de ocupație care reprezintă o durută amintire despre posibila revenire la timpurile de odinioară dacă nu ne luăm soarta în propriile mâini.
În această perioadă am organizat excursii în România cu membrii și simpatizanții PL. Peste o mie de cetățeni cu călătorit la Iași ,Suceava, s-au închinat la mormântul voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt de la Putna.
Manifestările sportive constituie un bun prilej de a apropia oamenii, de a promova un mod sănătos de viață. Organizarea competițiilor la minifotbal,șah și dame la Costuleni contând pentru cupa PL a fost un eveniment care a rămas în memoria tuturor. Pe viitor ne propunem să diversificăm asemenea manifestări cultural artistice, ele fiind, de fapt, o modalitate sigură de a atrage în rândurile noastre tinerii care sunt forța motrică a Unirii.
Cetăţenii noştri au auzit multe despre democraţie, însă n-au trăit într-o democraţie adevărată. La noi s-a vorbit mult despre reforme economice şi economie de piaţă, însă nimeni nu a beneficiat de roadele acestor reforme. A venit timpul să reabilităm noţiunile de democraţie şi reformă prin Unirea cu România. Iar pentru aceasta e nevoie de implicare, competenţă şi responsabilitate.
Fiecare dintre noi şi noi toţi împreună avem o şansă unică să scoatem Republica Moldova din întunericul oligarhic și al corupției şi să o reaşezăm pe făgaşul normalităţii, să redăm cetăţeanului nostru sentimentul de demnitate şi mândrie firească pentru ţara în care trăieşte. Iar numele acestei țări e România.
Acum, mai acut ca niciodată, se pune întrebarea consolidării unioniștilor, neadmiterii scindării lor de către oportuniștii care nu cred în realizarea ei în anul Centenarului.
Aceștia, de fapt, au scopuri ascunse. Ei vor să ajungă la putere pe valul populismului și al reglărilor de conturi, în urma căruia o echipă politică suspectată de corupție va fi înlocuită de alta.
Nu nominalizez, Dvs. le cunoașteți și sunteți în măsură să le explicați oamenilor că pesudopatriotismul lor egoist va tergiversa Unirea. Nerealizarea acestui obiectiv aici și acum va conduce la o adâncire a decalajul în dezvoltarea noastră.
Va fi foarte complicat să stingem ulterior, peste 50-60 de ani, nivelul de dezvoltare al fraților de peste Prut.
Totodată, nu putem fi de acord cu stataliștii care cred că R.Molodva este capabilă să realizeze performanțe mai mari decât România și astfel să realizeze o victorie a ”moldovenilor” ca națiune civică asupra românilor.
E greșit, e injust să punem așa problema după cum o abordează cei care cred că poporul trebuie să lupte pentru Unire de unul singur ca mai apoi să vină la ei cu prosoape și colaci, propunându-le să meargă la București și să anunțe, cu surle și trâmbițe, că poporul vrea Unire.
Noi, liberalii, vom fi mereu printre oameni. Le vom propune să semneze Declarația de Unire ca unic document valabil pentru un viitor demn.
Spunând aceasta, mă refer la fruntașii liberali din raionul nostru. Printre cei care astăzi vor semna primi Declarația de Unire sunt Maria Buruiană, director adjunct la liceul Gheorghe Asachi,Vasile Bodrug primar liberal din comuna Hîrcești, aflat la al treilea mandat, Sergiu Bodrug, primarul satului Măgurele, Vidrașcu Ianoș, decanul de vârstă al liberalilor din raion un militant activ pentru Unire, Ion Radu deportat în Siberia împreună cu părinții care au fost ridicați pentru faptul că au fost gospodari de frunte.
De fapt, toți cei prezenți aici care vor semna declarația de Unire, reprezintă întregul segment al unei societăți adusă cu sufletul la gură de către cei care au pus interesul personal mai presus de cel național.
Stimați colegi de partid!
Unirea este un obiectiv nobil care merită tot sacrificiul. Aveţi cuvântul meu de preşedinte al OT Ungheni a Partidului Liberal că voi lupta cu sacrificiu, cu bună-credinţă şi devotament pentru acreditarea ideilor democraţiei autentice, a Libertății şi Bunăstării, idei pe care le-am promovat împreună.
Acesta este angajamentul meu asumat ferm faţă de colegii de partid, faţă de idealul Unirii ca unică soluție de a reda verticalitatea românilor basarabeni.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Share Button