România nu are ocrotitor decât pe Dumnezeu şi sabia sa.
Este paradoxal, dar actuala elită politică, apărută pe ruinele fostei nomenclaturi comuniste, a blocat pe toate căile posibile formarea unei conștiințe naționale românești. Astăzi, când marcăm Mica Unire, fără de care nici Marea Unire din 1918 nu ar fi fost posibilă, trebuie să ne punem în mod onest întrebarea: ”Unde-i generația nouă, cea care în mod firesc trebuie să fie una a Unirii? De ce se opun cu atâta îndârjire moldoveniștii de grotă schimbării totale și admiterii noastre în UE prin reparația unei greșeli istorice care este ca o rană sângerândă pe fața întregii Europe?
Răspunsul îl aflăm, urmărind activitatea lui Mihail Kogălniceanu. Kogălniceanu participă activ, ca membru în Divanul ad-hoc, la promovarea cauzei unioniste. Partida Naţională, al cărei lider era, îl sprijinea pe Alexandru Ioan Cuza să fie ales domn în Moldova. După alegerea acestuia ca domn şi în Ţara Românească, Mihail Kogălniceanu devine cel mai apropiat colaborator al său. Susţine oportunitatea fixării capitalei naţionale la Bucureşti şi, ca prim-ministru, are un rol dintre cele mai importante în toate marile iniţiative de modernizare (reforma agrară, secularizarea averilor mănăstireşti, introducerea codului napoleonian în justiţie, serviciul militar obligatoriu etc.)
În toată activitatea sa Kogălniceanu a fost ghidat de supremația legii. El și lui Alexandru cel Bun, domnul Țării Românești îi dorește: ”Fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria ta, ca Domn fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi… Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşească frăţie. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi la linguşire. ”
Deci, legea trebuie să stea în capul mesei și la noi. Legea, dar nu justiția selectivă, folosirea magistraților pentru reglările de conturi. Actualmente pedepsirea oponenților politici ca prim semn al dictaturii a pătruns adânc în mentalitatea clasei politice de la Chișinău. După rapidul proces de privatizare când fosta nomenclatură a pus mâna pe averea poporului, intrăm într-un dureros proces de clarificări. Vom asista, dacă nu ne unim, la un lung proces de defăimări, de minciună turnată în conștiința oamenilor prin intermediul televiziunilor cumpărate din banii poporului.
Și în întreg spațiul românesc modern au existat și există demersuri sigure pentru Unire. Ce ne împiedică? Spre marele meu regret, nu am avut o diplomație a Unirii. Miniștrii de externe care au fost numiți în R.Moldova au fost oamenii fostului secretar al CC al PCUS de la Moscova. A fost culmea când unul dintre ei s-a plâns că, acordând burse tinerilor basarabeni, Bucureștii nu fac altceva decât să submineze independența și suveranitatea R.Moldova.
Avem un Sfat al Țării 2, există suficiente mișcări care promovează Unirea. Ce ne lipsește acum? Ne lipsesc Kogălnicenii moderni care au existat, există și luptă, dar care sunt băgați în închisori pentru presupuse delicte. Lipsesc cu desăvârșire oamenii de cultură de certă valoare ca Mihail Kogălniceanu.
Nicolae Iorga scria: „Ceea ce deosebeşte pe Mihail Kogălniceanu de toţi contemporanii săi e cât de nou şi de viu e astăzi. Nimic în ideile sale nu aparţine unui trecut isprăvit”.
Partidul Liberal din care fac parte își propune să lichideze acest deficit și va reuși dacă în anul centenarului Unirii vom renunța la animozități și ne vom uni pentru cauză, explicând poporului că nu avem altă șansă pentru trai decent decât Unirea.
Într-un cuvânt, eu sunt sigur că nu este departe ziua când vom fi împreună cu frații dacă vom ține minte mereu că Mihail Kogălniceanu ne învăța:”Puterea şi fericirea unui stat se află în puterea şi fericirea mulţimii, adică a naţiei, că Unirea, Naţiunea a făcut-o!”
Este paradoxal, dar actuala elită politică, apărută pe ruinele fostei nomenclaturi comuniste, a blocat pe toate căile posibile formarea unei conștiințe naționale românești. Astăzi, când marcăm Mica Unire, fără de care nici Marea Unire din 1918 nu ar fi fost posibilă, trebuie să ne punem în mod onest întrebarea: ”Unde-i generația nouă, cea care în mod firesc trebuie să fie una a Unirii? De ce se opun cu atâta îndârjire moldoveniștii de grotă schimbării totale și admiterii noastre în UE prin reparația unei greșeli istorice care este ca o rană sângerândă pe fața întregii Europe?
Răspunsul îl aflăm, urmărind activitatea lui Mihail Kogălniceanu. Kogălniceanu participă activ, ca membru în Divanul ad-hoc, la promovarea cauzei unioniste. Partida Naţională, al cărei lider era, îl sprijinea pe Alexandru Ioan Cuza să fie ales domn în Moldova. După alegerea acestuia ca domn şi în Ţara Românească, Mihail Kogălniceanu devine cel mai apropiat colaborator al său. Susţine oportunitatea fixării capitalei naţionale la Bucureşti şi, ca prim-ministru, are un rol dintre cele mai importante în toate marile iniţiative de modernizare (reforma agrară, secularizarea averilor mănăstireşti, introducerea codului napoleonian în justiţie, serviciul militar obligatoriu etc.)
În toată activitatea sa Kogălniceanu a fost ghidat de supremația legii. El și lui Alexandru cel Bun, domnul Țării Românești îi dorește: ”Fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria ta, ca Domn fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi… Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşească frăţie. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi la linguşire. ”
Deci, legea trebuie să stea în capul mesei și la noi. Legea, dar nu justiția selectivă, folosirea magistraților pentru reglările de conturi. Actualmente pedepsirea oponenților politici ca prim semn al dictaturii a pătruns adânc în mentalitatea clasei politice de la Chișinău. După rapidul proces de privatizare când fosta nomenclatură a pus mâna pe averea poporului, intrăm într-un dureros proces de clarificări. Vom asista, dacă nu ne unim, la un lung proces de defăimări, de minciună turnată în conștiința oamenilor prin intermediul televiziunilor cumpărate din banii poporului.
Și în întreg spațiul românesc modern au existat și există demersuri sigure pentru Unire. Ce ne împiedică? Spre marele meu regret, nu am avut o diplomație a Unirii. Miniștrii de externe care au fost numiți în R.Moldova au fost oamenii fostului secretar al CC al PCUS de la Moscova. A fost culmea când unul dintre ei s-a plâns că, acordând burse tinerilor basarabeni, Bucureștii nu fac altceva decât să submineze independența și suveranitatea R.Moldova.
Avem un Sfat al Țării 2, există suficiente mișcări care promovează Unirea. Ce ne lipsește acum? Ne lipsesc Kogălnicenii moderni care au existat, există și luptă, dar care sunt băgați în închisori pentru presupuse delicte. Lipsesc cu desăvârșire oamenii de cultură de certă valoare ca Mihail Kogălniceanu.
Nicolae Iorga scria: „Ceea ce deosebeşte pe Mihail Kogălniceanu de toţi contemporanii săi e cât de nou şi de viu e astăzi. Nimic în ideile sale nu aparţine unui trecut isprăvit”.
Partidul Liberal din care fac parte își propune să lichideze acest deficit și va reuși dacă în anul centenarului Unirii vom renunța la animozități și ne vom uni pentru cauză, explicând poporului că nu avem altă șansă pentru trai decent decât Unirea.
Într-un cuvânt, eu sunt sigur că nu este departe ziua când vom fi împreună cu frații dacă vom ține minte mereu că Mihail Kogălniceanu ne învăța:”Puterea şi fericirea unui stat se află în puterea şi fericirea mulţimii, adică a naţiei, că Unirea, Naţiunea a făcut-o!”