Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Românii basarabeni își iau soarta în propriile mâini, semnând într-un număr impresionant Declarația de Unire, lansată de PL

01.10.2018
Share Button

Nu știu cum a apreciat Shor curajul oamenilor, dar eu, unul, am rămas profund impresionat de faptul că orheenii au semnat într-un număr de peste 700 de persoane Declarația de Unire cu patria-mamă,numai în prima zi de la lansare.
Lui Shor, care umblă cu magazinele sociale, cumpărând convingerile oamenilor în speranța că astfel va scăpa de Mititica, lucrul acesta nu i-a plăcut în mod cert. Dar nu a intervenit cu echipa lui agresivă asupra celor prezenți la conferința teritorială a PL din Orhei, însă a organizat un concert la care erau prezenți vre-o zece spectatori.
Shor știe că în întreaga țară, România a început o campanie masivă de semnare a Declarației de Unire și că nu dă bine să se ridice împotriva unui stat membru NATO și UE.
Așa sau altfel, fiind de față la prezentarea raportului de activitate a colegului nostru, Sergiu Miron, reales în funcție de președinte al OT Orhei a PL, am tras câteva concluzii:
1.PL a procedat corect lansând campania de semnare a Declarației de Unire, care a scos de la naftalină Centenarul de care autoritățile de la Chișinău au uitat cu desăvârșire;
2. Un cetățean informat, căruia i se explică avantajele Unirii ( pensie de 400 de euro, salariu mediu peste 1000 de euro, justiție nepartizană, securitate) nu ezită: semnează Declarație de Unire, fiindcă vrea să știe că viitorul neamului său e la adăpost de oligarhii corupți și bandiții de tot soiul care au furat miliardul și acum o fac pe mironosițele filantroape.
3. Nu există UE fără Unirea cu țara-mamă. Reglările de conturi între Plahotniuc-Țopi – Filat, reprezentați de către Sandu și Năstase, nu conduce la o urgentare a procesului, ci la o îndepărtare a lui în timp;

4. Shor, Dodon, Plahotniuc, triada veninoasă, vor deveni și mai agresivi, odată cu apropierea campaniei electorale și PL a înțeles să mobilizeze într-un mod exemplar electoratul, convingându-l că votul fiecăruia contează și că nu e singur – cu el este o țară întreagă;
5. Schimbarea conducerii PL se va produce în mod democratic, Dorin Chirtoacă, deținut politic al regimului Plahotniuc, cunoscut în România, va fi vârful de lance al Reîntregirii, vor sau nu vor Sandu și Năstase;
6. Justiția trebuie să-l elibereze de urgență pe Dorin Chirtoacă. În caz contrar, se va confrunta cu proteste masive, ea fiind cea care a izolat R.M. pe plan internațional vânzând cetățenii turci lui Erdogan;
Pe 7 octombrie, curent, debutăm cu semnarea Declarației de Unire la Ungheni. Organizația teritorială de aici pe care o conduc va prelua demn ștafeta și va fi la înălțimea momentului traversat. Nu am nicio o îndoială că cei care văd cu ochiul liber diferențele în dezvoltarea economică, având posibilitatea să privească trist peste hotarul artificial vor semna Declarația de Unire într-un număr mare.
Către toți cei care văd eliberarea în Unirea cu patria-mamă am un îndemn frățesc. Nu ezitați să mă contactați. Nu ezitați să puneți întrebări edificatoare, astfel ca oportuniștilor care umblă cu moldovenismul primitiv să le fie clar că Moldova cea Mare e peste Prut, iar statul artificial R.M. trebuie să dispară de pe harta lumii ca unul al mafiei rusești, creat cu scopul de a spăla aici miliardele, furate de la cetățenii ruși pe care Putin i-a antrenat într-un război hibrid împotriva întregii lumi.
Drumul nostru către civilizație trece prin țara noastră, România și avem obligația morală să înfăputim Unirea aici și acum, deoarece mâine va fi târziu.

Share Button