Așa-numitul președinte spera foarte mult, (i-a spus Putin la prima întrevedere) că șeful statului american va fi mai conciliator cu Rusia. În consecință Dodon va fi cel care va asigura Rusiei supremația în R.Moldova, permițându-i astfel să-și facă mendrele în vecinătatea imediată.
Dodon a făcut chiar și o declarație ca mai apoi să-l auzim că nu va semna legea privind transferul fostului Stadion Rpeublican, mai bine zis, a unei suprafețe de peste 5 hectare pentru edificarea Ambasadei americane aici.
Asupra refuzului inopinat al lui Dodon de a nu semna chiar dacă va fi amenințat cu demiterea au influențat, bineînțeles, relațiile ruso-americane care au ajuns la nivelul războiului rece din anii Uniunii Sovietice. Cu alte cuvinte, președintele Trump i-a spus direct omologului său rus că nu va fi stăpân autoritar în Marea Neagră. România, în calitate de cel mai sigur aliat al SUA, va fi în centrul evoluțiilor geostrategice din regiune. Țara noastră va fi prima vioară, deci. R.Moldova va fi una dintre strunele ei dacă reușim să creăm un parlament proeuorpean autentic la alegerile din 24 februarie 2019.
Dodon are șansa să rămână cu gazele sale în Rusia
De ce se înfoaie, totuși, în pene Dodon,care pângărește muntele Athos? El a aflat cu surprindere că rușii nu vor mai intra prin portul Giurgiulești în R.Moldova pentru a asigura crearea Novorusiei pe care Dodon a început să o edifice obraznic sub privirile indiferente ale guvernării.
Ce s-a întâmplat, de fapt? E vorba de anunțatul proiect Intermarium, de ședința din toamna curentă de la București, unde actuala guvernare ar trebui să facă tot posibilul ca R.Moldova să fie admisă în componența structurii, ea fiind cel de-al doilea stat românesc.
Care ar fi avantajul nostru? Noi am putea solicita ca UE să construiască la Giurgiulești un terminal care ar distribui gazele lichefiate americane.
Terminalul ar intra în proiectul recent al UE, anunțat de către președintele Trump în cadrul conferinței sale de presă de la Casa Albă pe care a ținut-o împreună cu premierul italian.
Dodon nu înzadar l-a felicitat pe Președintele Trump cu ocazia zilei de naștere
Faptul că premierul italian a consimțit ca în Sud Estul Europei să fie construite terminale de gaze lichefiate a însemnat că președintele rus, Putin a suferit un eșec în intenția sa de a se instala comod în această parte a lumii. Dodon a început să tremure, căci România va finaliza construirea gazoductului BRUA, susținut și de Comisia Europeană, care va interconecta energetic Bulgaria, România, Ungaria și Austria, făcând joncțiunea în sud cu gazoductul TAP (va transporta gaz azer dinspre Marea Caspică) și, în Centrul Europei.
Planurile vizând construcţia unui ultim tronson din acest gazoduct cu o valoare de 40 de miliarde de dolari care ar urma să ajungă din Azerbaidjan până în Italia păreau să fie revizuite de autorităţile de la Roma, noul ministru italian al Mediului, Sergio Costa, apreciind, de exemplu că proiectul TAP este unul ”inutil’.
Dar… a fost suficientă o întrevedere dintre președintele Trump și premierul Italiei ca lucrurile să intre pe făgașul normalității cu toate că Putin vedea deja Italia în axa sa de influență.
…și punctum
În mod cert, la Constanța va fi edificat un terminal care va distribui gazele lichefiate americane. Ele, gaze au o importanță foarte mare pentru asigurarea securității acestui spațiu, inclusiv a R.Moldova unde Dodon se vedea stăpân.
Din Constanța, pe Prut s-ar putea ajunge la un terminal de gaze lichefiate, construit pe bani europeni la Ungheni.
Cu toate că Dodon s-a lăudat că prin conducta de gaze Iași – Ungehni-Chișinău vor fi transportate gaze rusești din occident vreau să-l deziluzionez. Președintele SUA i-a spulberat aberațiile.
PL care va ajunge neapărat la guvernare va veni cu proiecte concrete în acest sens, pe care, evident, nu le pot expune pe motiv că în R.Moldova se fură și oul de sub găină fără ca acesta să-și dea seama.
De la Constanța până la portul Giurgiulești se poate ajunge pe cale fluvială. Aici deja există un terminal petrolier. Am examinat în calitatea mea de ministru al transporturilor posibilitățile portului și am opinat în favoarea examinării posibilității de a aduce aici gaze lichefiate americane.
Deci, nimic nu va împiedica construcția a două terminale de gaze lichefiate americane în R.Moldova. Asta ar însemna, desigur, o apropiere până la contopire economică a celor două state românești, ea ducând în mod cert la Reîntregire.
Speranța Reîntregirii mai vie ca niciodată
Ce trebuie să facem imediat? Aici și acum avem sarcina de a-l opri pe Dodon care continuă cursul său agresiv de lansare a R.Moldova pe orbita rusească.
La sesiunea din toamna curentă fracțiunea liberală din parlament va avea un cuvânt greu de spus când se va aproba cursul european, pretins de democrați pe care l-am asigurat tot noi, liberalii. E trist ca până la urmă tot noi am fost băgați în închisori.
E vorba de modificarea Constituției și în acest context vom ști să înaintăm propuneri concrete, începând cu statutul limbii și terminând cu proiectul Intermarium care ar trebui să înglobeze în el terminalele Giurgiulești și Ungheni de gaze lichefiate americane.