Momentul prioritar al Unirii celor două state româneşti trebuie să înceapă cu definirea Statutului unităţii administrativ-teritoriale de bază, pentru teritoriul actualei Republici Moldova, care va deveni judeţ, conform legislaţiei româneşti în vigoare.
Îi aud pe unii politicieni vânduți, pe unii ziariști că e război și că nu trebuie să cerem acum Unirea.
Repet ceea ce am scris anterior:Ne salveaza numai REINTREGIREA. Doar asa scapam de razboi. Deci,azi,27Martie 2022, cerem pentru viitorul nostru: Unirea Sangelui, nu a Economiilor si Intereselor obscure. Traiasca in veci si de-a pururi UNIREA SUFLETELOR!.
Astfel, în condițiile unei crize economice, politice și sociale de proporții,când este clar că nu ne vom descurca de unii singuri, unica soluție de a depăși această tragedie națională este Unirea. Avem deja sprijinul APCE care a declarat că avem în statul suveran un”teritoriu ocupat de Rusia”. Acest fapt schimbă radical limbajul folosit de acest forum parlamentar paneuropean față de statutul incert al regiunii transnistrene – un factor de ambiguitate largă pentru Rusia, care nu a ezitat să-l exploateze pentru a-și menține controlul asupra proceselor democratice din Republica Moldova.
Nu există niciun tratat internaţional care să împiedice formal proiectul Reunirii României cu Republica Moldova. Acordurile de la Helsinki, semnate în 1975, la sfârşitul Conferinţei pentru Securitatea şi Cooperarea în Europa, impune „inviolabilitatea frontierelor” pe cale militară, nu pe cale politică.
După 1990, frontierele s-au modificat prin acorduri politice între state.
Cele două state germane s-au reunificat în anul 1990, Cehoslovacia s-a scindat în anul 1993 în Republica Cehă şi Slovacia, iar Iugoslavia s-a scindat, la rândul său, atât pe cale politică (Muntenegru, Macedonia), cât şi în urma unor ciocniri militare/războaie (Bosnia-Herţegovina,Croaţia, Slovenia şi, mai ales, Kosovo).
Federaţia Rusă nu va privi cu simpatie Reunificarea României şi va încerca s-o împiedice sau să o întârzie, dar acum o poate face și pe cale militară.
Dodon și toată hoarta lui , ca marionete ruseşti, trebuie eliminaț din circuitul valorilor politice basarabene, căci ei sunt omuleții verzi ai lui Putin.
Niciun stat partener din Uniunea Europeană şi NATO nu a transmis vreodată explicit şi formal o poziţie faţă de Reunirea României cu Republica Moldova. Astfel, cu cât Unirea se va înfăptui mai repede, cu atât va fi mai bine, deoarece România ar putea suporta de una singură costurile acestui proces istoric.
TRĂIASCĂ UNIREA CU ȚARA -MAMĂ ROMÂNIA !