Am văzut la o televiziune o echipă alcătuită din trei pretinși analiști media, erijați în făuritorii națiunii civice moldovenești. Ei se arătau convinși că în acest dezastru rusesc, instalat de către Putin și Dodon în R.Moldova, cu un miliard furat și negăsit pentru mulți ani înainte, mai poate fi edificat un stat modern.
Doi dintre ei sunt exponenți ai moldovenismului primitiv de grotă.
Unul a alungat unioniștii din PMAN atunci când ei au venit să convingă că doar Unirea ne va ajuta să tranșăm toate problemele concrete ale fiecărui român basarabean. Acesta i-a numit oportuniști pe unioniști, inclusiv pe parlamentarii anilor 90 care se pronunță pentru crearea unei majorități unioniste până în toamnă astfel ca ea să voteze în mod democratic Unirea în parlament.
A doua, fostă consilieră a lui Marian Lupu, i-a acuzat pe primarii-semnatari ai Actului Unirii că nu sunt în drept să se pronunțe pentru promovarea acestor documente ale demnității lor de oameni dat fiind faptul că au fost aleși primari în R.Moldova.
Al treilea afirma că alegerile din 20 mai sunt o repetiție generală pentru scrutinul din toamna curentă și că Maia Sandu este la grea încercare.
Spre deosebire de ei, moderatoarea a expus un punct de vedere corect, lăsându-i mască. A estimat că oamenii sunt în drept să-și manifeste nemulțumirea față de existența unui stat oligarhic, cu o majoritate care a uzurpat puterea.
E cunoscută după evenimente din 7 aprilie, atunci când trebuia să trecem Prutul și să ne unim. Ea este convinsă că UE, ca instituție globală va veghea respectarea drepturilor omului într-un stat unit, UE obținând tot mai mult caracteristicile unui stat modern.
De fapt, discuția de bază s-a axat pe cedarea de către Maia Sandu a rolului de lider al tandemului PAS-DA către Andrei Năstase.
Am citit declarația formațiunii conduse de Năstase și am constatat un scepticism în legătură cu decizia luată de PAS. Ca să-i demonstreze cu ce se va încheia toată afacerea neacceptării lui, Andrei Năstase s-a deplasat într-un turneu de preluare a experienței de management al administrației publice locale în orașele unde și-a făcut studiile – la Iași și Suceava.
A înțeles Maia Sandu și acoliții ei de pe sticlă ce a avut în vedere Năstase? În mod cert - da.
Vorbind la modul concret – Maia Sandu trebuie să înțeleagă că vara nu-i ca iarna și că unionismul ca și curent va fi consolidat duminică drept al doilea val al mișcării de eliberare națională.
Ea trebuie să se împace cu gândul că va fi identificat un lider al Reîntregirii care nu va cere funcții de prim-ministru, președinte al parlamentului, etc. El va conduce oamenii spre ceea ce râvnesc și ce merită – un nivel de trai decent în componența României Mari, membră a UE.
În prima fază a acestei mișcări lider al unioniștilor în municipiul Chișinău va fi Valeriu Munteanu care a declarat că are scopul programatic de a lupta în continuare pentru funcția de primar pentru următorii patru ani.
Este o expresie concretă, o bază sigură pentru a demara negocierile cu dreapta antioligarhică pentru a câștiga alegerile generale, unionismul fiind principala trăsătură dominantă a acestei mișcări.
Ceea ce nu înțeleg deocamdată acești tineri lideri politici constă în faptul că omul votează fapta concretă – pensie, salariu, loc de muncă, drepturi. Aceștia sunt intelectualii Chișinăului care în trei rânduri le-au spus ”nu” comuniștilor Dodon și Greceanâi alegând Unirea cu frații. Chișinăul are o experiență de luptă cu elementele antinaționale. Repetiția generală pentru scrutinul din toamnă începe, într-adevăr la Chișinău și ea va fi câștigată de un unionist.
Numele lui, rostit duminică, nu va fi o surpriză – acesta e Valeriu Munteanu. El trebuie să pună începutul revenirii în parlament a unor deputați cu personalitate care au făcut istorie în 90 și care vor vota în mod sigur Unirea.
Lista aceasta, o asigur pe Maia va fi una a demnității naționale. Or, sângele apă nu se face, iar Actul Unirii, ca să știe fosta consilieră a lui Lupu, nu a fost anulat de nicio guvernare. Deci, Unirea este legitimă.