Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Cine dintre candidaţii la preşedinţie poate consolida unioniştii din RM?

19.09.2016
Share Button
basescu

Sondajele de opinie apărute în acest an, indiferent de instituţiile care le-au realizat, arată clar că numărul cetăţenilor RM care pledează pentru Unirea cu România a crescut simţitor. Nivelul de creştere economică a României, precum şi condamnarea înalţilor funcţionari corupţi  peste Prut, sunt factorii principali care îi determină pe mulţi cetăţeni ai RM să fie atraşi de ideea unionismului.

În aceste condiţii, electoratul unionist aflat acum în ascensiune, are nevoie ca niciodată să fie reprezentat în cele mai importante structuri ale statului. Însă opţiunea pro-unionistă nu va putea fi pusă îi valoare  atâta timp, cât unioniştii nu vor şti să aleagă formaţiunea politică ce poate acţiona cu adevărat în numele lor.

După debarcarea comuniştilor în 2009, cea mai mare parte a electoratului unionist a fost de partea PL, această formaţiune reuşind să se menţină de atunci stabil pe scena politică din RM. Chiar şi ultimele alegeri parlamentare au demonstrat că PL nu a fost afectat de plecarea unor membri ai formaţiunii, nemulţumiţi de politica liderului Mihai Ghimpu. Mai mult, unii dintre cei care s-au desprins la un moment dat de PL şi-au creat partide noi, fără să aibă priză la electoratul unionist, care nu suportă trădătorii.

Sigur imaginea PL avea să sufere în ultimul an şi ceva pentru că a fost nevoit să guverneze cu forţe oligarhice pentru a nu permite organizarea alegerilor anticipate şi venirea pro-ruşilor la putere. Or, numai nu asta şi-ar fi dorit electoratul unionist din RM. În ciuda riscurilor de imagine, PL a intrat la guvernare în numele interesului naţional.

De altfel, potrivit ultimelor sondaje, PL îşi revigorează imaginea, reuşind să explice electoratului său că furtul miliardului s-a produs tocmai în momentul în care liberalii nu se aflau la guvernare. Mai mult decât atât, liderul PL, Mihai Ghimpu a fost cel care a tras în repetate rânduri alarma în privinţa delapidării banilor din sistemul financiar-bancar al statului, iar în consecinţă, în 2013 a fost scos de la guvernare.

Înainte de a decide alegerea unei persoane ce râvneşte să ajungă la putere, trebuie să analizăm cu multă atenţie adevărata sa biografie. În istoria de independenţă a RM am avut la putere indivizi ce s-au îmbogăţit pe seama cetăţenilor şi apoi fie s-au făcut nevăzuţi, fie s-au perindat din nou la guvernare erijându-se în mari promotori ai bunăstării oamenilor simpli.

Astăzi, alegerile prezidenţiale reprezintă momentul oportun pentru a face un prim pas spre realizarea visului naţional de a trăi civilizat alături de fraţii români de peste Prut. Mesajul electoral unionist al liderului PL, Mihai Ghimpu e mai potrivit ca niciodată în condiţiile în care a fost compromis cursul european al RM.

Merită ales Mihai Gimpu preşedinte, al cărui interimat l-a deţinut în 2010?

Ce nu s-ar spune despre Mihai Ghimpu, dar e unicul politician important din RM, care a reuşit să menţină aprinsă flacăra unionismului, mai ales prin decizii pe care le-a luat în fosta sa calitate de preşedinte interimar: a contribuit la condamnarea comunismului şi interzicerea simbolurilor comuniste, la desecretizarea arhivelor sovietice, la edificarea a peste 200 de monumente în memoria românilor basarabeni deportaţi de sovietici în Siberia, la scoaterea sârmei ghimpate de pe Prut, la readucerea în spaţiul românesc dintre Nistru şi Prut a sărbătorilor naţionale precum „Limba noastră cea română” sau „Ziua Tricolorului”, la tradiţia de a sărbători Crăciunul pe stil nou etc.

Oare nu de un asemenea preşedinte au nevoie  românii basarabeni, acum când numărul unioniştilor e în creştere, când ideea Unirii începe a fi acceptată chiar şi de către unii reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, când se apropie o nouă şansă de a consolida electoratul unionist prin participarea la alegerile prezidenţiale, în numele realizării visului de a fi alături de fraţi?

Orice vot la apropiatele alegeri prezidenţiale, va conta pentru interesul naţional al românilor, doar dacă acesta va merge către candidatul liberalilor, Mihai Ghimpu.

Iurie Chirinciuc
Share Button