În aceste zile, am recitit pronosticurile Companiei americane de analiză strategică „Stratfor” pentru următorii 10 ani, care vizează schimbarea la faţă a lumii, inclusiv a regiunii europene din care face parte şi Republica Moldova.
Într-o perioadă în care în Republica Moldova unii încearcă să reanimeze anumite nostalgii şi să ne orienteze pe o cale geopolitică greşită, am considerat necesar să reproduc anumite pasaje din pronosticurile prestigioasei Companii în speranţa că acestea ne vor ajuta să ne orientăm corect, să nu facem careva paşi greşiţi, care ne-ar putea fi fatali în viitor.
Astfel, primul mesaj pe care ar trebui să-l luăm în calcul este că „Stratfor” susţine că, în următorii 10 ani, Rusia nu va mai continua să existe în forma ei actuală, ci, cel mai probabil, se va „rupe”, iar motivul este dependenţa excesivă a acestei ţări de exporturile de produse energetice. Cu cât piaţa mondială a produselor energetice va intra în declin (proces care a început deja), cu atât Moscovei îi va fi mai greu să menţină actualele relaţii instituţionale pe întreg teritoriul său. Experţii „Stratfor” prezic „fragmentarea formală, dar şi informală a Rusiei”.
Pentru Republica Moldova, care e încă „bântuită” de năluca imperialismului rusesc, aceasta este o informaţie preţioasă, care sper să-i ajute pe cetăţenii noştri să privească cu alţi ochi emisarii Moscovei, care ne promit „un viitor luminos” în structurile euro-asiatice, alături de „fratele mai mare, Rusia”.
O altă predicţie a „Stratfor”, care ar trebuie să ne intereseze, este cea referitoare la posibilitatea unirii Basarabiei cu România. Experţii Companiei cred că, în contextul fragmentării Rusiei, Polonia, Ungaria şi România vor urmări recuperarea regiunilor luate de ruşi în trecut. În cazul Poloniei şi României, experţii prognozează că eforturile depuse în direcţia respectivă vor fi susţinute şi de SUA prin parteneriatele strategice cu cele două ţări. Iar aceasta ar trebui să-i determine pe cetăţenii noştri să privească cu alţi ochi ideea reunificării celor două state româneşti.
În context, aş vrea să menţionez că precedentele pronosticuri ale acestei Companii, în linii mari, s-au adeverit. Spre exemplu, s-a adeverit pronosticul din 2010 că atenţia Kremlinului se va îndrepta asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est sau pronosticul din acelaşi an că tensiunile în interiorul UE vor creşte. De aceea, cred că şi de această dată ar trebui să tratăm corespunzător previziunile „Stratfor”, mai ales că e vorba de tangenţe directe cu viitorul nostru, a celor ce trăim în spaţiul dintre Prut şi Nistru.
Nu întâmplător am readus acum în prim plan aceste predicţii. Or, putem presupune că, în scurt timp, se va întreprinde o nouă tentativă de destabilizare a situaţiei din Moldova (luându-se drept punct de pornire alegerea noului Preşedinte al ţării), iar ce forţe externe sunt interesate de această destabilizare nu cred că mai este un secret pentru cineva. De aceea, este foarte important să ne orientăm corect şi să nu ne lăsăm atraşi în diferire aventuri sau să credem minciunilor spuse de emisarii Moscovei. Viitorul nostru este altul decât cel desenat de strategii de la Kremlin şi promovat de politicienii pro-ruşi din Republica Moldova.