Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Ghimpu: Dragnea are dreptate. Trebuie să înfăptuim acum Unirea. Mâine va fi târziu

01.04.2018
Share Button
Mihai Ghimpu crede că peste un an, pe 25 martie, în parlamentul de la Chișinău Unirea va fi infăptuită. Are drept argument declarațiile președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Până și președintele Iohannis a rămas surprins de declarația liderului PSD, dl Liviu Dragnea care i-a întrebat pe Leancă și Candu, în parlamentul României, de ce nu-si asumă curajul să înfăptuiască Unirea.
Șeful statului român, absent, a spus ulterior că la ședința parlamentului, consacrată aniversării de 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu patria-mamă au fost rostite discursuri bombastice cu tentă electorală.
Interesant, comuniunea promisă de Iohannis basarabenilor când se dădea lupta pentru președinția României nu a avut tentă electorală? Dl Iohannis are obligația să descifreze sensul acestei noțiuni a să ne fie clar ce vrea să pună la baza relațiilor dintre cele două state românești care, de fapt sunt unite deja.
Fiind întrebat ulterior de presa de la București cum apreciază curajul asumat al lui Dragnea, finul Candu, respectând prescripțiile tutorelui de partid a afirmat cu jumătate de gură că R.Moldova dorește integrarea în UE.
Asta înseamnă că vom sta în acordul de asociere cu UE sau ca invitat la aderare ani buni. Poate 30 sau poate 40. Poate UE nu va exista între timp, iar noi vom rata această măreață oportunitate.
Noi nu vom vedea, în mod cert, integrarea în UE dacă nu vedem realitatea din RM.Președintele Dragnea cunoaște aceste adevăruri, știe cum umblă cu capul plecat Maia Sandu la Bruxelles, cum se căciulește, făcându-l cu ou și cu oțet pe Plahotniuc, deși ea nu este mai brează, fiind complice la furtul miliardului.
Aceasta l-a determinat să dea expresie voinței poporului român de a vedea Basarabia acasă, fiind absolut sigur că frații noștri sunt gata să împartă cu noi o bucățică de pâine.
Mihai Ghimpu, președintele PL, care a sacrificat formațiunea pentru a menține parcursul european al R.Moldova, cunoaște mai multe dedesubturi ale luptelor politice care se dau la București pentru Basarabia.
El știe că atunci când negocia la Bruxelles cu Lupu, travestit în cojoc de cârlan ( a spus recent că Unirea nu va ava loc niciodată punând punct carierii sale politice) nimeni altul decât Dragnea a venit cu o replică de milioane față de șovăielile lui Iohannis.
Vă amintesc, Iohannis impunea condiționalități pentru creditul de 150 de milioane de euro, iar Dragnea a spus în public, în fața camerelor de luat vederi că nu e timpul să umble cu fofârlica și să acorde prima tranșă, fiindcă modul în care va utilizată va fi controlat la sânge de către ambasadorul Ioniță. Apropo, dl Ioniță a dat asigurării că niciun euro nu este cheltuit fără noimă și îl credem, el fiind cel mai bun ambasador pe care l-a avut România la Chișinău.
Incontestabil, Mihai Ghimpu care a avut Unirea drept slogan în scrutinul prezidențial e ferm convins că declarația dlui Dragnea nu este doar una politică. Aceasta deoarece liderul PSD a vorbit în calitate de președinte al Camerei Deputaților din Parlamentul României.
Mai mult, președintele PL crede că Dragnea a fost sincer în declarația sa și regretă faptul că Andrian Candu nu a declarat ulterior că guvernarea de la Chișinău trebuie să-și asume acest deziderat.
E puțin spus că declarația președintelui Camerei Deputaților a pus bazele unor discursuri solide pentru Marea Manifestare Centenară de la Alba Iulia. Sub auspiciile Unirii în Basarabia vor avea loc alegerile noi în Chișinău și alegerile parlamentare generale.
Este exclus ca lupta politică să nu aibă acest subiect. Cel care îl vor neglija, vor pierde. Unirea este ireversibila.
Deci ca și concluzie: PL este un partid care a stat prin liderii săi la baza luptei de eliberare națională. Fără acest actor politic important, pe care toți vor să-l elimine, fiindcă sunt antiunioniști, logica electoralelor nominalizate nu are sens. Marea Adunare Centenară a demonstrat că PL va fi stegarul Unirii care va avea loc peste un an, pe 25 martie 2019, când România va deține președinția Consiliului Uniunii Europene și va pleda cauza noastră de veacuri.
Share Button