Iurie Chirinciuc

Tinerii și Diaspora

vor salva                    

Neamul și Țara !

Dodon îi avertizează pe deputații ruși că poate fi demis și le cere apărarea

25.11.2018
Share Button

Contrar afirmațiilor unui începător agresiv și nesocotit la minte ca Năstase, un profitor ordinar, ce vrea să distrugă tot ce au creat până la el generații de unioniști, inclusiv președintele PL, Mihai Ghimpu, liderul PL a adus de peste ocean o veste extrem de bună.
Săptămâna trecută, în perioada 16-19 noiembrie, liderul PL, a participat la Adunarea Parlamentară NATO, care a avut loc în Halifax, Canada.
În rezoluția finala, pentru prima dată, a fost scris, negru pe alb, că Adunarea se pronunță univoc pentru înlocuirea pacificatorilor ruși din zona de securitate cu un contingent internațional.
Este evident, meritul lui Mihai Ghimpu, care atunci când președinta Adunării Parlamentare NATO s-a aflat la Chișinău a informat-o în detaliu despre starea de lucruri, scoțând în evidență pericolele unei ocupații rusești care amenință R.Moldova după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
Nu încape îndoială scrutinul din februarie viitor va fi unul geopolitic. Bătălia se va da între Vest și Est, între Bine și Rău. Asta au înțeles și cei care se pronunțau odinioară, împreună cu Dodon, Ceban, Usatâi, Nantoi, etc. de la tribuna PMAN pentru crearea națiunii civice moldovenești.
Ce a făcut Dodon în perioada în care Ghimpu cerea o umbrelă de securitate pentru R.Moldova?
Dodon a trădat în Duma de stat interesul național, fapt pentru care trebuie demis. El s-a lăudat că după 30 noiembrie va rămâne stăpân în țărișoară și că va acționa așa după cum îl învață Kremlinul.
Iar Kremlinul vrea ca R.Moldova să renunțe la integrarea europeană și să revină pe orbita sa euroasiatică, una care a fost criticată până și de președintele R.Belarus, Lukașenko.
Nimic nou în discursul lui Dodon. Teze răsuflate fără sorți de izbândă. În discuțiile particulare, însă, Dodon, Vlah și Greceanâi avertizează Kremlinul că dacă nu-i vor susține cu tot de ce are el nevoie, în primul rând bani, la putere vor ajunge forțele eurounioniste. Iar aceasta înseamnă:
1. Un euro-maidan, liderii căruia sunt instruiți în România, SUA și NATO;
2. Guvernul pro-european de la Chișinău va renunța la dependența energetică de Moscova, ceea ce înseamnă că regiunea secesionistă Transnistria, (cu centrala de la Kuciurgan, cu gazele ieftine pentru consumatorii cu cetățenie rusească) va înceta, practic, să mai existe;
3. UE și SUA îl vor înlătura pe președintele pro-rus, astfel încât guvernul pro-occidental să poată prelua și integra Moldova în Occident.
Dodon lansează o propunere absolut nefondată. Guvernarea trebuie să-i ceară explicații, căci el vrea să semneze cu Putin Declaraţia Comună privind parteneriatul strategic şi crearea unui Comitet comun la nivel politic înalt, cu scopul de a discuta detaliat problemele strategice.

Dodon a fost aplaudat în câteva rânduri de către deputaţii ruşi. În special, atunci când a vorbit despre necesitatea ca Moldova să-şi păstreze neutralitatea şi în niciun caz să nu adere la NATO, când a vorbit despre faptul că 1/3 din moldoveni sunt vorbitori de rusă, că în Moldova trebuie apărată legea ce spune că limba rusă este limbă de comunicare interetnică, când a afirmat că Biserica moldovenească a fost, este şi va fi parte a Patriarhiei Rusiei.
Vorbind despre neutralitate, Dodon nu a cerut ca Rusia să o recunoască în primul rând. Căci ea nu a recunoscut-o. Nu și-a retrase trupele din Transnistria așa după cum prevede acordul de la Istanbul.
În mod fariseic acest nepreședinte a cerut Alianței să recunoască neutralitatea R.Moldova de parcă NATO organizează, pe mică pe ceas, aplicații la Nistru, intimidând populația, dar nu armata rusă și secesioniștii.
Dodon nu i-a cerut lui Putin și nici președintelui Dumei să curme practicile de acordare a cetățeniei ruse secesioniștilor pe motiv că le sunt încălcate drepturile.
El s-a dus la Moscova pentru a se deda unei isterii antiromânești și nimeni din actuala guvernare nu l-a pus la respect în ceea ce privește așa-numita Declarație nominalizată mai sus.
Televiziunile holdingului tac, iar cele ale lui Dodon turuie fără încetare despre cel de-al optulea pelerinaj al lui Dodon și liota sa la Moscova.
Nimeni, în afară de liberali, nu spune purul adevăr. În februarie se va da o luptă pe viață și pe moarte între unioniști și pro-ruși cu mască de moldoveni.
Pentru a nu pierde această luptă este necesar ca românii de pretutindeni să se ridice la luptă pentru apărarea pământului strămoșesc și să țină minte că ziua Unirii nu e doar pe 1 decembrie. Centenarul trebuie să fie în sufletul nostru.
Căci, ne învăța Ion Rațiu: Apără drepturile poporului român în totalitatea lui: nu regățeni, transilvăneni, basarabeni, bănățeni, timoceni, aromâni, sau megleniți. Toți suntem români… Nu aduce nicio critica, nici măcar „constructivă“ semenului tău care lupta. Critica ta sa se afirme prin faptă; facând mai mult si mai bine decât face el.”

Share Button