La conferința de presă de data trecută, care a avut loc la București, cele două primărițe, d-le Firea și Radu, au fost tratate cu o indiferență totală de către jurnaliști. La cea de la Chișinău au fost prezenți reporterii holdingului și ai lui Dodon care au pus întrebări pieptănate, lipsite de substanță.
Au fost doar trei sau patru întrebări. Când tocmai s-a ajuns la nervul problemei –aflarea ilegală în funcție a Silviei Radu, aceasta a avertizat că e ultima întrebare - au program!
Așa sau altfel, Firea a gafat chiar din primul răspuns. Nu a știut la cine vine.
D-na Firea a zis că s-a deplasat la Chișinău ca o soră, ca la frați. A vorbit despre evenimentul remarcabil din 27 martie când vom marca 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu patria-mamă.
D-na Radu, deși era îmbrăcată în ie, a tăcut semnificativ. De ce nu a repetat ce a mai spus anterior, că în Chișinău sunt o sumedenie de naționalități și ea nu-și poate permite să semneze un Act al Unirii dintre cele două capitale? O privea Mântuitorul? Da, firește.
Șireata d-nă Firea a retezat scurt când a fost întrebată la obiect despre Centenar. A spus:” Eu nu am venit la Chișinău sa fac politica. Am venit sa fac politici publice. ”. A uitat ce a spus despre Centenarul Unirii și nu a taxat mancrutismul d-nei Radu.
Cu toate acestea, Gabriela Firea a făcut agitație pentru Radu. A spus că sunt de aceeași vârstă, au câte trei copii, vin din mediu privat și , deci, ”Nu au venit în politică să se îmbogățească”.
Ea nu trebuie să semneze pentru Radu care a susținut terorismul transnistrean împotriva R.Moldova, cumpărând energie electrică de la centrala electrică de la Cuciurgan, pe care secesioniștii ne-au furat-o, ea fiind edificată de către întreg poporul R.S.S. Moldova de atunci.
Nu mai spun de la ce firmă-căpușă de la Tiraspol cumpăra energia electrică, jefuind practic consumatorii din dreapta Nistrului și dublând în anii aflării în frunte la GAZ Union Fenosa prețul energiei electrice.
Acestea sunt însă floricele, în comparație cu faptul că d-na Firea a neglijat deciziile unui for european. Principala întrebare care trebuie să-i fi fost adresată primarului de București sună firesc. Ea trebuia să fie prima în registrul unor instituții media care se respectă, acestea fiind acreditate la conferința de presă.
Întrebarea sună astfel: ”Ce caută la Chișinău dacă pe 20 mai guvernarea trebuie să organizeze alegeri noi în capitală și Silvia Radu, numită ilegal în funcție ca interimar, nu are nicio legitimitate, iar procuratura a respins sesizarea PL care era una întemeiată?”.
E firesc, dacă d-na Firea se pretinde de factură pro-europeană, era obligată să știe că printr-o rezoluție specială Congresul Puterilor Locale și regionale al Consiliului Europei, inclusiv cu votul delagților din România, a cerut ca guvernarea de la Chișinău să nu se implice în afacerile interne ale guvernărilor locale, să nu-i demită pe primari din funcția fără o hotărâre de judecată.
Este, evident, cazul primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, pe care Firea era obligată să-l invite la București pentru a discuta proiecte comune. Păcat că într-un an și jumătate de când se află în funcție, ea nu s-a solidarizat cu primarul de Chișinău, deși rigorile democratice pe care pretinde că le respectă îi reclamau imperios această atitudine.
Nu a făcut-o. De ce? E simplu să răspunzi. PD are încheiat un acord de colaborare cu PSD și aflarea Gabrielei Firea la Chișinău a fost orchestrată la nivelul partidelor.
Pe scurt, a fost o conferință de presă subțire cu mii de promisiuni, ce vor avea o realizare de zero la sută, fiindcă Radu va abandona funcția. Apropo, împreună cu ea va pleca și Nistor Grozavu, trădătorul și mincinosul care a spart procesul firesc al Unirii celor două capitale.
Radu nici măcar nu l-a pomenit ca participant la negocieri. L-a nominalizat doar pe un oarecare viceprimar Codreanu de-al lui Leanca, adus de Nantoi în Consiliul Municipal pe gârbul său.
E cea mai crudă lovitură pe care a primit-o cel care a nominalizat-o pe Radu drept primar interimar. El nu se va spăla câte zile va mai avea de stigmatul de a fi făcut jocuri obscure de culise, fiind principalul responsabil și principalul vinovat de faptul că în anul Centenarului capitala celui de-al doilea stat românesc e conducă de Silvia Radu și Ivan Ceban, dar nu de Dorin Chirtoacă, primarul ales de chișinăueni.