Dodon promite că dacă va ajunge preşedintele RM se va apuca serios de unionişti. Dânsul a repetat nu o dată în faţa camerelor de filmat că e dispus să interzică prin lege promovarea unirii RM cu România. Acum, în campania electorală, Dodon aberează şi mai mult pe această temă. În capul lui Dodon, România e un stat agresor sau cel puţin aşa încearcă el să prezinte lucrurile.
Oare să însemne "agresiune" eforturile Bucureştiului de a conecta fizic RM la spaţiul european, în special prin construcția infrastructurii energetice și de transport peste Prut? Să însemne "agresiune" ajutoarele financiare, materiale şi de orice fel, pe care le oferă România?
În realitate, "agresiunea" e caracteristică celui căruia i se închină Dodon şi căruia nu-i va cere niciodată să-şi retragă trupele şi armamentul de pe teritoriul RM. Pentru Dodon, agresorul nu e cel ce vine peste tine cu tancul, dar cel care te sprijină şi la bine, şi la rău.
De fapt, prin mesajele sale anti-unioniste, homo-sovieticus nu face altceva, decât să distragă atenţia de la interesele pe care le urmăreşte. Spuneam în articolul trecut despre "ciocul mic" al lui Dodon în privinţa promovării în această campanie electorală a federalizării RM. Chiar dacă acum nu-şi etalează acest mesaj, el râvneşte să-i arate stăpânului de la Moscova că poate realiza ceea ce nu a făcut la vremea sa Voronin în 2003-2004. Dodon caută să se aleagă din partea lui Putin cu o recunoştinţă nemaiîntâlnită pentru politicienii din RM. Şi asta chiar dacă ştie foarte bine că liderul de la Kremlin n-are nevoie de el, decât pentru a-i oferi RM pe tavă.
Oricine în RM, indeferent dacă îl susţine sau nu pe Dodon, ştie că acesta primeşte bani de la Moscova. Colac peste pupăză vine acum şi investigaţia RISE Moldova, care arată că Dodon e finanţat în această campanie electorală de Rusia. Acum, Dodon ameninţă că dacă va fi scos din campania electorală, va organiza proteste masive împreună cu cei cărora le e indiferent dacă omul Moscovei încalcă sau nu legea RM. Potrivit fostului lider al Partidului Socialist, Valentin Krîlov, Kremlinul are nevoie de Dodon doar pentru a destabiliza situaţia politică din RM. Tot Krîlov, se arată convins că Moscova urmăreşte organizarea unui “maidan” ucrainean şi în RM, iar lui Dodon îi revine rolul vârfului de lance al planurilor diabolice ale adevăratului agresor.
Nu am auzit ca România să finanţeze vreun candidat la alegerile din RM. În schimb Rusia, e implicată din nou în finanţări electorale ale oamenilor săi la Chişinău. Nu e oare aceasta una dintre acţiunile agresive, prin care Moscova se implică direct în treburile interne ale RM?
Apropo, într-un recent interviu televizat, Dodon a refuzat să răspundă ce crede despre agresiunea Rusiei în Ucraina. Asta pentru că ar putea fi deconspirat că urzeşte să aducă la îndeplinire planurile prin care Moscova vrea să readucă teritoriul dintre Prut şi Nistru în zona sa de influenţă.